Posts Tagged ‘splendor’

            Almost two months ago, on a March evening, warmer than even my heart, I have been to a concert organized  by Ana Maria Stamp for the release of her new web site: anamariastamp.com. Ana is my daughter’s piano teacher and, of course, a well known presence within the Romanian community in the Netherlands. I met her a few months ago, also at a concert, where I liked her from the first look because of her personal charm, beyond the obvious qualities of pianist, teacher and singer.

            The evening announced itself a true success right from the start when I began my biking ride alongside the Amstel river until the concert’s place. If I truly adore something in my adoptive country is the way people choose to celebrate sunny days. Warm or not, it doesn’t matter, as long as the sun shines, all the living beings in the city go out with their picnic blankets, food, wine and even barbecues, either in the parks or alongside the water. When I see this, I am immediately being transported back to my student years, in Bucharest, where I spent many days on the bank of Dâmbovița river, spoiling myself with a bottle of Busuioacă de Bohotin wine or with a big bottle of Gambrinus beer (note: these are affordable wine and beer Romanian brands). That I was doing it for lack of money, it matters a little. That Dutch people does it for their famous savings culture, it matters still a little, the end result is a lot of noisy, cheerful, young people.

            I arrived there fifteen minutes earlier and, instead of immersing myself in the treasures of my cell phone, I chose to look at canals, bridges and people, and continue to marvel at the unnatural temperatures for an end of March in Amsterdam. It was my first time in Splendor and I knew nothing about this place. After I entered, the first amazement was related to the age of the public. Why did Ana invite so many elderly people, I asked myself from the height of my youth? Until I found out the answer, I was amused how we spontaneously segregated on age groups, just like in the church, in the left row the women, sorry the elderly, on the right, the men, that is the young people (if I somehow still belong to this category). Splendor finances itself through the annual membership contribution. Of the 100 Euros paid annually, members receive invitations to concerts taking place in the theater. This is the explanation for the elderly audience. Those people choose to support young musicians, by contributing annually with some of their pension. Until we get to do the same in Romania, it will take some years, my mother will never be persuaded to give a part of her wretched pension for such initiatives. Both financial and mentality considerations restrain her. After 45 years of communism, it seems natural that the government takes care of such places, not us directly.

            Ana wore a gorgeous dress, Adinda Anna’s creation that invested in it 3 weeks of work hours, the dress marking the end of her design studies. The dress fitted Ana like a glove, a successful combination of femininity and innocence, as I perceive Ana. The show was divided into 3 sections, corresponding to the fields in which she works: pianist, teacher and singer. My favorite (and I have a little intuition that hers too) was the voice. Ana performs old Romanian songs on jazz rhythm, accompanied this time on guitar by George Dumitriu, another known figure of the Romanian community in the Netherlands, who I had the opportunity to see in other musical combinations.

            My cultural evening was a successful one, another living proof that this catharsis (through art) exists and will never die. The bicycle ride back home, at 10 o’clock in the evening, without wearing a jacket, in Amsterdam, perhaps a few feet below the sea level, with my hair blowing in the wind, ended in a perfect way the art therapy offered by Ana Maria Stamp.

            Joi seară, într-o seară de martie mai caldă chiar și decât inima mea, am fost la un concert organizat de Ana Maria Stamp cu ocazia lansării noului ei site: anamariastamp.com. Ana este profesoara de pian a fetiței mele și, desigur, o figură cunoscută a comunității românești din Olanda. Am cunoscut-o acum câteva luni, tot la un concert, și m-a cucerit pe loc cu farmecul ei personal, dincolo de calitățile evidente de pianistă, profesoară și cântăreață.

            Seara s-a anunțat de la început un succes, începând cu drumul pe bicicletă, de-a lungul râului Amstel, de acasă până la locul cu pricina. Dacă ador ceva în țara mea de adopție este felul în care oamenii aleg să sărbătorească zilele cu soare. Cald sau nu, asta nu interesează pe nimeni, important este ca soarele să strălucească și gata, toată suflarea orașului iese afară, cu pături, mâncare, vin și chiar grătare, în parcuri sau pe malul râului. Îmi aduce instant aminte de studenția mea în căminele din Regie când ne înșiram pe malul Dâmboviței, răsfățându-ne cu o Busuioacă de Bohotin sau cu un Gambrinus. Că o făceam din lipsa banilor, puțin contează. Că olandezii o fac din spirit de economie sau nu, la fel, prea puțin contează, rezultatul este o mulțime de oameni zgomotoși, bucuroși, tineri.

            Am ajuns cu un sfert de oră mai devreme și, în loc să mă afund în comorile telefonului meu mobil, am ales să mă uit la canale, poduri și oameni și să continui să mă minunez de temperaturile nefirești pentru un sfârșit de martie în Amsterdam. Era pentru prima oară când mă aflam în Splendor și nu știam nimic despre acest loc. După ce am intrat, prima uimire a fost legată de vârsta publicului. Oare de ce a invitat Ana atâția oameni în vârstă, m-am întrebat eu din înaltul tinereții mele? Până să aflu răspunsul, m-am amuzat cum ne-am segregat spontan pe grupuri de vârstă, exact ca la biserică, pe rândul din stânga femeile, pardon vârstnicii, pe rândul din dreapta, bărbații, adică tinerii (mă rog, dacă eu cumva mai fac parte din această categorie). Splendor se finanțează singur, prin contribuția anuală a membrilor. Din cei 100 de euro plătiți anual, membri primesc invitații la concertele care se desfășoară în cadrul teatrului. De aici publicul în vârstă. Oamenii aceștia au ales să susțină tinerii muzicieni, investind anual o parte din pensia lor. Până o să ajungem și noi în România să facem așa ceva, o să mai treacă niște ani, pe mama nu o să o convingi veci să dea o parte din amărâta ei de pensie pentru astfel de inițiative. O opresc atât considerente financiare, cât și unele de mentalitate. După 45 de ani de comunism, ni se pare firesc ca statul să aibă grijă de astfel de locuri, nu noi în mod direct.

            Ana a purtat o superbă rochie, creație Adinda Anna care a investit în ea 3 săptămâni de ore lucrătoare, rochia marcând finalul studiilor ei de design. I s-a potrivit mănușă, o combinație reușită între feminitate și inocență, așa cum o percep eu pe Ana. Spectacolul a fost împărțit în trei secțiuni, corespunzător domeniilor în care ea profesează: pianistă, profesoară și cântăreață. Preferata mea (și am eu o mică intuiție că și a ei) a fost partea de voce. Ana interpretează cântece vechi românești, pe ritm de jazz, acompaniată de data aceasta la chitară de George Dumitriu, o altă figură cunoscută a comunității românești din Olanda, pe care am mai avut ocazia să îl văd în alte combinații muzicale.

            Seara mea culturală a fost una reușită, încă o dovadă vie că acest catarsis (prin artă) există și nu va muri niciodată. Drumul spre casă, la ora 10 seara, fără geacă, în Amsterdam, poate la câțiva metri sub nivelul mării, cu părul fluturând în vânt din goana bicicletei, a încheiat magistral terapia prin artă oferită de Ana Maria Stamp.