Posts Tagged ‘george enescu’

            Joi seară, într-o seară de martie mai caldă chiar și decât inima mea, am fost la un concert organizat de Ana Maria Stamp cu ocazia lansării noului ei site: anamariastamp.com. Ana este profesoara de pian a fetiței mele și, desigur, o figură cunoscută a comunității românești din Olanda. Am cunoscut-o acum câteva luni, tot la un concert, și m-a cucerit pe loc cu farmecul ei personal, dincolo de calitățile evidente de pianistă, profesoară și cântăreață.

            Seara s-a anunțat de la început un succes, începând cu drumul pe bicicletă, de-a lungul râului Amstel, de acasă până la locul cu pricina. Dacă ador ceva în țara mea de adopție este felul în care oamenii aleg să sărbătorească zilele cu soare. Cald sau nu, asta nu interesează pe nimeni, important este ca soarele să strălucească și gata, toată suflarea orașului iese afară, cu pături, mâncare, vin și chiar grătare, în parcuri sau pe malul râului. Îmi aduce instant aminte de studenția mea în căminele din Regie când ne înșiram pe malul Dâmboviței, răsfățându-ne cu o Busuioacă de Bohotin sau cu un Gambrinus. Că o făceam din lipsa banilor, puțin contează. Că olandezii o fac din spirit de economie sau nu, la fel, prea puțin contează, rezultatul este o mulțime de oameni zgomotoși, bucuroși, tineri.

            Am ajuns cu un sfert de oră mai devreme și, în loc să mă afund în comorile telefonului meu mobil, am ales să mă uit la canale, poduri și oameni și să continui să mă minunez de temperaturile nefirești pentru un sfârșit de martie în Amsterdam. Era pentru prima oară când mă aflam în Splendor și nu știam nimic despre acest loc. După ce am intrat, prima uimire a fost legată de vârsta publicului. Oare de ce a invitat Ana atâția oameni în vârstă, m-am întrebat eu din înaltul tinereții mele? Până să aflu răspunsul, m-am amuzat cum ne-am segregat spontan pe grupuri de vârstă, exact ca la biserică, pe rândul din stânga femeile, pardon vârstnicii, pe rândul din dreapta, bărbații, adică tinerii (mă rog, dacă eu cumva mai fac parte din această categorie). Splendor se finanțează singur, prin contribuția anuală a membrilor. Din cei 100 de euro plătiți anual, membri primesc invitații la concertele care se desfășoară în cadrul teatrului. De aici publicul în vârstă. Oamenii aceștia au ales să susțină tinerii muzicieni, investind anual o parte din pensia lor. Până o să ajungem și noi în România să facem așa ceva, o să mai treacă niște ani, pe mama nu o să o convingi veci să dea o parte din amărâta ei de pensie pentru astfel de inițiative. O opresc atât considerente financiare, cât și unele de mentalitate. După 45 de ani de comunism, ni se pare firesc ca statul să aibă grijă de astfel de locuri, nu noi în mod direct.

            Ana a purtat o superbă rochie, creație Adinda Anna care a investit în ea 3 săptămâni de ore lucrătoare, rochia marcând finalul studiilor ei de design. I s-a potrivit mănușă, o combinație reușită între feminitate și inocență, așa cum o percep eu pe Ana. Spectacolul a fost împărțit în trei secțiuni, corespunzător domeniilor în care ea profesează: pianistă, profesoară și cântăreață. Preferata mea (și am eu o mică intuiție că și a ei) a fost partea de voce. Ana interpretează cântece vechi românești, pe ritm de jazz, acompaniată de data aceasta la chitară de George Dumitriu, o altă figură cunoscută a comunității românești din Olanda, pe care am mai avut ocazia să îl văd în alte combinații muzicale.

            Seara mea culturală a fost una reușită, încă o dovadă vie că acest catarsis (prin artă) există și nu va muri niciodată. Drumul spre casă, la ora 10 seara, fără geacă, în Amsterdam, poate la câțiva metri sub nivelul mării, cu părul fluturând în vânt din goana bicicletei, a încheiat magistral terapia prin artă oferită de Ana Maria Stamp.