Posts Tagged ‘convingeri noi’

            Vi se întâmplă și vouă ca pe măsură ce înaintați în viață (asta ca să folosesc un eufemism în locul severului îmbătrâniți) să vă schimbați convingerile? Mie da, cum nu, când până și imensul pământ nu stă degeaba, se tot învârte în jurul soarelui cât e ziua de lungă.

            Marea revelație m-a lovit în ultima mea vacanță de schi în Austria. Țin să precizez că nu sunt vreo schioare fanatică, ci una așa de vreo 10 zile pe an. Iar atunci mă limitez la câteva coborâri pe zi, presărate cu un pic de adrenalină și multă holbare la frumoasele creste. Este al treilea sezon consecutiv când de Crăciun în Austria nu ninge. Totul e verde de zici că acum apar ghioceii. Însă industria schiului nu își permite să stea degeaba la cheremul încălzirii globale. Se pompează bani mulți în crearea artificială a unui peisaj de basm, un basm modern în care din vârful muntelui se pogoară în vale fâșii de zăpadă, parcă trasate cu pensula de un copil la grădiniță. Nu faci treaba asta, auf wiedersehen turiști în sezonul următor. Pentru că, de când ne-am înmulțit ca iepurii și uităm să mai murim de vreo molimă sau bătrânețe, e bătaie mare pe resurse și tot omul își bucuiește vacanța de schi încă din timpul verii. Nu stă nimeni să aștepte prima ninsoare că rămâne de căruță. Îmi aduc aminte din tinerețea mea de schior începător în România când, dacă ningea suficient, schiam, dacă nu, chefuiam în pensiune sau rămâneam în București. Cum se zice, trăiam în armonie cu natura. Ce ne dădea ea, aia primeam. Și parcă în felul acesta, viața avea mai multă adâncime și mai multă frumusețe.

snowing

            Tot așa cu mâncarea. Ce delicioasă era prima salată preparată primăvara cu ridichi, ceapă și usturoi verde! După o iarnă plină de murături, cartofi și gemuri, o dată cu brândușele și primele frunze, burta mea primea niște crudități și se bucura copilărește. Acum o ținem tot anul în legume și fructe care au gust fabricat în laborator de niște bătrânei așa ca mine care au apucat prin tinerețe să îngurgiteze mâncare adevărată. De când m-a trăznit revelația asta, am grijă să cumpăr în majoritatea cazurilor produse conform ritmului firesc al naturii. Mă rog, mai întind mâna și după ceva delicatesuri de seră sau ce or fi că nu prea îmi plac extremele.

            Dar să mă întorc la schi. Ați priceput deja că aș prefera să ard pe rug toate mașinăriile de făcut zăpadă artificială și să schiem doar când vrea doamne-doamne. Poate în felul acesta aș scăpa de senzația de cantitate și aș primi în schimb niște calitate. În timp ce scriu despre zăpadă, îmi fug gândurile la niște efecte ale prosperității legate de vizitele la mare. Marea o asociam pe vremuri strict cu vara. Și doamne cum o mai căutam cu privirea din tren sau mașină după ce treceam de Constanța! Nu o să uit vreodată bucuria adâncă până la lacrimi când ochii mi se loveau brusc de primele valuri. Acest sentiment profund era posibil deoarece: 1) în restul sezoanelor nu își permitea nimeni să zboare spre țările calde, în afara cocorilor, 2) vizitele la Marea Neagră nu se obțineau așa facil ca astăzi pentru că apăreau piedici de sorginte financiară.

            Sufăr acut de idealizarea trecutului? Desigur. Dar mai mult decât atât, îmi doresc să trăim din nou în armonie cu natura, chiar și asta stricată tot de noi, nesătulii, în care vara îți faci sanie, iar iarna te cremuiești cu alifii contra pârjolirii pielii. În timp ce scriu aceste rânduri, afară ninge mirific cu niște fulgi mari care se topesc în palmă sau în gura deschisă de copil însetat. Și ce credeți? Nu am poftă nici de schi, nici de sanie că, de, le-am făcut pe toate zilele trecute pe bucățile de zăpadă artificială produse pe bani mulți înspre fericirea cumpărată tot cu bani mulți a milioanelor de turiști printre care, plină de convingeri noi, mă aflu și eu.