Archive for the ‘POVESTIOARE’ Category

Noaptea de Revelion, 2000-2001. Volendam, un sat pitoresc la nord de Amsterdam. În cafeneaua De Hemel, în jur de 300 de tineri serbau trecerea dintre ani. La scurt timp după miezul nopții, un pachet de artificii a fost aprins, imediat decorațiile de Crăciun care atârnau din tavan au luat foc, provocând un incendiu de scurtă durată, dar intens. Ieșirile de urgență ale cafenelei nu au fost suficiente pentru a evacua la timp mulțimea intrată în panică.

Allerzielen_All_Soul's_Day

Premise și desfășurare

Deși cafeneaua nu îndeplinea toate condițiile de funcționare – prea mulți clienți înăuntru, prea puține ieșiri de urgență, prea puține extinctoare – primăria permitea tacit aceste nereguli, la fel și comunitatea, pe motiv că proprietarul era un om de afaceri extrem de muncitor, la fel ca alți proprietari de baruri din portul Volendam. În noaptea de Revelion, peste 300 de tineri se aflau în cafenea, de 3 ori mai mult decât era autorizat. Mulți erau mai tineri de 16 ani, deși conform legii nu aveau voie, dar barmanii închideau ochii pentru că practic toți se cunoșteau.

Nimeni nu s-a gândit că ar fi vreun pericol în aprinderea unor nevinovate artificii clasice, acele bețe cu care ne împodobim uneori pomul de Crăciun. La ora 00:30, unul dintre tineri aprinde un pachet întreg. Speriat de flacăra puternică, îndreaptă torța spre tavan. Imediat, decorațiile de Crăciun, formate printre altele din crengi uscate de brad, iau foc. Incendiul ia proporții alimentat de ventilatoarele instalate în tavan. În mai puțin de 1 minut, întregul tavan este în flăcări. Temperatura în cafenea crește brusc la 400 grade, în unele locuri până la 900 grade. Bucăți din tavan în flăcări cad pe oameni. Toată lumea încearcă să iasă, dar ușile sunt blocate cu oameni. Unele ieșiri nu se deschid.

Se creează panică mare. Căldura extremă, lipsa oxigenului și mulțimea care se calcă în picioare fac evadarea imposibilă. Din fericire, cineva din afară se cațără până la ferestrele cafenelei și le sparge, ajutând în felul acesta oamenii prinși înăuntru cu oxigen și aer rece. Totul era deja în flăcări astfel încât spargerea ferestrelor nu a cauzat extinderea incendiului. În câteva minute, peste 200 de oameni sunt răniți, 10 atât de grav încât mai târziu mor din cauza rănilor. Patru tineri mor pe loc.

Reacția autorităților

La 00:38, serviciul de ambulanțe primește primul apel. Un minut mai târziu sunt anunțați pompierii, prima mașină ajungând la locul accidentului la ora 00:46. Spre surpriza lor, nu văd niciun foc, doar o mare panică și foarte mulți oameni arși umblând haotic. Imediat pompierii alertează înapoi Centrul de Ambulanțe, dar pentru nimeni nu este încă clar că au de-a face cu un dezastru. Pompierii locali nu sunt antrenați pentru situații atât de complexe, ei încearcă tot posibilul pentru a scoate victimele din bar. Abia în jurul orei 1:00, se etichetează situația ca fiind un dezastru și se activează mecanismele aferente. Prima echipa medicală specializată în astfel de tragedii ajunge la locul faptei la ora 1:50. Niciuna din persoanele cât de cât specializate nu a reușit sa gestioneze rapid haosul astfel încât abia în jurul orei 1:20 poliția a evacuat zona din jurul barului, plină de părinți disperați care își căutau copiii. Situația nu este încă sub control, cei mai mulți răniți fiind aduși la spital cu mașini personale. La 2:45 ajunge a doua echipă medicală specializată. Din acel moment, asistența medicală este bine organizată, dar situația este încă haotică. În total, la locul scenei au ajuns 70 de ambulanțe care au făcut împreună 100 de drumuri la spitalele din apropiere. Acestea au tratat mai mult de 200 de răniți.

Asistența medicală

La ora 3:42 s-au stabilit oficial 4 morți. Doar în cursul zilei de 1 ianuarie s-a organizat la primărie un soi de celulă de criză care să se ocupe de toate activitățile următoare. În prima săptămână au decedat încă 6 tineri din cauza arsurilor grave și încă 90 erau tratați în spitale din Olanda, Belgia și Germania. Combinația între arsuri pe o suprafață mare a corpului și arsuri ale căilor respiratorii a cauzat ulterior moartea altor 3 tineri. Ultima victimă a decedat în vara lui 2001 ca urmare a unei complicații, ea contactând o bacterie în spitalul din Belgia și, o dată întoarsă în Olanda, tratarea unei infecții de valvă s-a blocat în birocrație.

A durat mai mult de 4 ore până când ultima victimă a fost preluată de la locul accidentului. Mulți răniți au fost duși inițial în casele oamenilor din imediata apropiere și au așteptat în dușuri sau căzi să fie preluați de ambulanțe. Datorită specificului îngrijirii pacienților cu arsuri, a durat mai mult de 24 ore până când toți răniții au fost instalați în locurile potrivite.

Majoritatea victimelor au fost îngrijite în cele 3 centre de arși existente în Olanda: Beverwijk, Rotterdam și Groningen. Din cauza numărului mare de pacienți s-a apelat și la centre specializate din Belgia și Germania. În Volendam a fost creată temporar o policlinică ce s-a îngrijit de bolnavi după externarea lor din spitale. În afară de cei 9 tineri care au decedat în săptămănile de după incendiu, dintre cei în stare critică și gravă, mulți au rămas cu urmări pe viață: pierderea vederii, a degetelor, a mâinilor, urme grave pe față și corp, traume psihice majore.

Conform rapoartelor oficiale, după bâjbâiala din primele ore, spitalele s-au mobilizat exemplar în vederea tratării răniților și asigurării unei asistențe de specialitate rudelor acestora. Suportul psihologic a fost la înălțime, însoțitorii victimelor primind tot ce era necesar într-o astfel de situație.

Urmări și lecții

Concluzia unei investigații TNO (organizație olandeză non-profit având ca obiect de activitate cercetarea științifică aplicată) pare un pic ironică, arătându-se că până la urmă a fost mai bine că erau puține uși și ferestrele nu s-au deschis imediat altfel aerul creat ar fi provocat și mai multe victime.

Proprietarul cafenelei a fost condamnat în 2003 la 12 luni închisoare cu suspendare și 240 ore de muncă în folosul comunității.

Aruncând o privire în urmă, devine clar că o mulțime de lecții pot fi învățate. Legile și regulile existau, însă aplicarea lor a lăsat de dorit. Într-un spațiu atât de mic, dotat doar cu câteva ieșiri de urgență, nu poți permite unui număr mare de persoane să intre. Se impune, de altfel, respectarea strictă a legii atunci când vine vorba de vârsta persoanelor care consumă băuturi alcoolice.

Primăria din Volendam a practicat filozofia „lasă-mă să te las” în ceea ce privește controlul barurilor din oraș. Nimeni nu s-a gândit la consecințe, preferându-se aplicarea regulilor nescrise ale ospitalității și nu litera legii. De asemenea, planul municipal de acțiuni în cazul unor dezastre era învechit și nimeni nu știa care este exact scopul unui astfel de plan. Primarul însuși a rămas blocat în haosul creat după tragedie, nemaifiind în stare să conducă operațiunile de salvare. Nici el, nici comandantul pompierilor nu au fost conștienți de magnitudinea dezastrului până când toate victimele nu au fost scoase din incintă astfel încât nu s-a declarat imediat stare de urgență. Chiar și după ce starea de urgență a fost declarată, procesul a fost foarte prost coordonat, victimele nu au fost bine înregistrate, identificarea și colectarea lor fiind făcute de amatori, totul lăsând urme greu de șters în memoria rudelor victimelor. În final, primarul și un consilier municipal au demisionat după gravele concluzii extrase privind politica municipalității.

Astăzi

La 15 ani după incendiu, se pare că majoritatea victimelor au reușit să-și refacă viața. Din cauza rănilor grave, ei sunt marcați pe viață, dar și-au găsit un loc în societate. Un exemplu în acest sens este unul din barmanii localului, Rene Schipper, care a rămas ultimul în cafenea, suferind arsuri grave ale feței și ale corpului. Procesul de vindecare a fost lung și chinuitor, dar acum el poate fi declarat vindecat și fără traume psihice majore.

De atunci, au fost alocate mai multe fonduri pentru managementul dezastrelor, se lucrează la proceduri de management al riscurilor, controalele sunt la zi. Istoria ne arată însă că totul se uită după o vreme până la următorul dezastru.

Surse:

https://nl.wikipedia.org

http://www.zero-meridean.nl

http://www.nazorgvolendam.nl

http://medischcontact.artsennet.nl

http://www.comenius-college.nl

http://www.npogezond.nl/tv-uitzending

http://www.wcs.nl/wondwiki

Olivia era o persoană căreia îi plăcea să dețină controlul absolut asupra conexiunilor de orice natură cu lumea înconjurătoare. Drame zilnice se nășteau dacă lucrurile nu se desfășurau după bunul ei plac. Exteriorul se transforma atunci într-un balaur cu multe capete care mușcau din ea și o făceau să sufere.

Până și obiectele trebuiau să se supună ritmului ei interior. Astăzi, fiind într-o dispoziție de ordine și disciplină, farfuriile, cratițele și hainele se aranjau la locul lor, fără crâcnire. Mâine, neavând chef să le poarte de grijă, puteau să zacă pe unde-o fi, iar orice chemare spre rânduială o făcea să pufnească nervoasă și să le râdă în nas. Doar erau niște biete obiecte, neînsuflețite și, prin urmare, obediente.

Când avea chef să fie punctuală era musai ca autobuzul și trenul să ajungă în stație la ora prestabilită. Altfel se alegeau cu o înșiruire deloc politicoasă de suduieli. În zilele agitate, în care amețea tot programul, ar fi vrut ca printr-o simplă clipire din ochi să alinieze toate mijloacele de transport la ceasul ei interior. Mai erau și acele zile luminoase când puțin îi păsa ce se întâmplă cu trenurile, zâmbind îngăduitor la orice abatere de la orar.

 sign_one_way

Cu oamenii se străduia mai mult că doar erau ființe și aveau și ele propriile norme și reguli. Însă, la final, avea cam același soi de așteptări, singura diferență era că își ascundea mai bine dezamăgirile. Știa și ea că nu se cade să se poarte ca un dictator. Când avea chef să zacă în întuneric, trăgea draperiile, comuta telefonul pe modul silențios și dispărea în lumea tenebrelor. Putea să sune oricine. Ea nu putea fi atrasă spre lumină. Dar dacă avea dispoziție de escapade sociale și nu găsea pe nimeni liber, se întrista și conchidea filozofic că prietenia e o treabă relativă. Aristotel vorbea în dodii când afirma că „omul este un animal social”, știe ea mai bine că omul este un lup singuratic și atât. Poate să urle la lună cât poftește că tot nu îl aude nimeni.

Cu iubiții lucrurile erau mai complicate. Deși, până la urmă, aceste relații erau gestionate după aceleași canoane. Făcea greu față momentelor în care simțea că ar fi retrogradată din poziția de primadonă. Se victimiza, plângea, amenința, adăuga la dosar aceste momente de suferință acută pentru a-i fi de folos pe viitor când poate ar fi avut poftă să își ia catrafusele și să se mute într-o altă barcă. Pentru cei care se atașau prostește de ea și ar fi vrut să o acopere cu iubire și atenție, nu avea decât dispreț superior. Atunci nu cerea decât spațiu că altfel se sufoca. În orice relație s-ar fi aflat, era important ca acea persoană să îi fie alături atunci când avea nevoie. În restul timpului, se simțea foarte libertină și generoasă. Respectivii erau poftiți să aibă o ocupație, nu să îi sufle ei în fund cât e ziua de lungă. Dacă avea o problemă, se aștepta ca partenerul de viață să îi asculte păsurile și să îi ofere sfaturi numai atunci când ea avea nevoie de ele. Iar aceste sfaturi trebuiau să i se potrivească, nu așa sfaturi de dragul sfaturilor. Altfel, se îneca în lacrimile lipsei de empatie cu care era tratată.

În pat cu iubiții ei, atmosfera era de-a dreptul hilară. Îi plăcea să fie dominată, însă după regulile ei. Sărutul era extrem de excitant pentru ea, dar dacă omul ei mâncase ceva nepotrivit, cum ar fi brânză, o apucau pandaliile și îl trimitea să își frece dinții cu multă pastă. Sânii erau și ei zone puternic erogene, dar puteau fi atinși numai într-un anumit moment. Nici mai devreme, nici mai târziu. Dacă neinspiratul se năpustea cu gura lui pofticioasă spre ei la timpul nepotrivit, îi prindea capul între mâini și îl smucea brusc, bolborosind și ceva disprețuitor. Iar momentul penetrării era ales de ea, fără abatere, altfel se ducea naibii toată joaca în așternut și o apucau nervii ăia mari. Unii au tolerat-o din prea multă iubire, alții au preferat să se rezolve singuri la duș, gândindu-se la corpul ei frumos pe care nu puteau să-l devoreze după bunul lor plac.

Din ce trăise și din ce citise, se lămurise cumva că moartea vine după regulile ei. Însă i se părea că nu îi stă bine cu orice soi de moarte. Ar fi vrut una în care să aibă răgaz să își ia la revedere de la cei apropiați, dar totuși să nu sufere prea mult. Un accident stupid de mașină era considerat total nelalocul lui. Iar unul de avion în care să se facă ferfeniță și să fie recunoscută după dinți era clar ridicol. Ar fi fost acceptabil poate dacă toți cei dragi s-ar fi prăbușit o dată cu ea. Mai era un aspect cu care nu se putea împăca. Imaginea trupului ei îngropat în pământ, lăsat la dispoziția viermilor. Cu incinerarea cocheta puțin, dar nu reușise încă să depășească momentul combustiei. Simțea instantaneu o durere puternică în minte când îi introduceau corpul în cuptor.

În momentele ei de luciditate i se dezvăluia limpede această manie a controlului. Înceta să mai acuze pe toată lumea și își promitea să schimbe ceva la ea. Nu reușea decât să se însingureze tot mai mult pe măsura ce anii treceau. Și-ar fi dorit mult să nască niște copii obligatoriu dintr-o mare dragoste, dar era atât de îngrozită că vor crește și îi vor întoarce spatele încât renunța întotdeauna. Și oricum nu reușise să păstreze un bărbat lângă ea suficient timp pentru a se pune problema moștenitorilor, așa că la ce să îți mai bați capul.

Zilele se scurgeau nepăsătoare față de obsesia ei, evacuând încet din preajmă orice ființă omenească, lăsând-o singură cu lucrurile ei și cu speranța secretă ca măcar moartea să se întâmple după pofta ei. Poate ar fi trebuit să se sinucidă ca exercitare supremă a controlului, însă nu se simțea pregătită. Nu încă. Era o tipă optimistă de felul ei. Încă spera că lucrurile se vor schimba în ceea ce o privește și va reuși cumva să se elibereze de maniile astea dobândite în copilărie. Fir-ar să fie, doar era atât de deșteaptă și de talentată! Era imposibil ca viața ei să fie doar acest lichid amar pe care îl înghițea zilnic.