Despre cum am devenit nostalgică

Posted: 25 Septembrie 2015 in CONFESIUNI
Etichete:, , , , ,

Nu știu alții cum sunt, dar eu personal mă găsesc în fața unei decizii majore de viață la fiecare periplu printr-un magazin. Rememorez rațional explicațiile academice ale pieței libere, ale concurenței și ale formării prețului, dar emoțional sfârșesc prin a blestema sistemul și pe toți actorii economici. Ba chiar ajung să o iau complet pe arătură, invocând vremurile de dinainte de ’89 când viața consumatorului era atât de simplă de zici că toți mai-marii comunismului trecuseră înainte printr-un curs de filozofie de viață japoneză.

Mă duc eu amărâta deunăzi să execut o sarcină aparent simplă, să cumpăr un kil de zahăr. Ajung la raionul cu pricina și în fața ochilor mi se desfășoară vreo 5 rafturi de pungi diferite de zahăr. Încerc să aplic primul criteriu, cel al produsului deja încercat, doar că între timp au trecut mai mult de 6 luni și zahărul meu, ia-l de unde nu-i. Ce să te faci dacă nu coc și eu mai multe prăjituri, aș fi ținut în felul acesta ritmul pieței! Dar între timp punga mea de zahăr și-a început declinul pe graficul vieții unui produs și a ajuns abandonată la cimitirul de produse. Mda, Dumnezeu să o ierte și să o odihnească! Respir de vreo 3 ori înciudată și trec la criteriul numărul 2, prețul. Vorbind de o diferență de câțiva bănuți, aplic de obicei criteriul cel mai scump o fi și cel mai bun. Când să pun mâna pe punga cu pricina, piticul biologic din cap îmi soptește: vezi că nu e bio, iar data trecută ai cumpărat bio. Așa că trec la criteriul numărul 3, ăla cu o viață lungă și sănătoasă. Introduc brațul pe raftul cu produse biologice până îmi ies degetele pe partea cealaltă, dar sănătosul meu plecase prin coșurile altor aspiranți la o viață de-asta lungă și sănătoasă. Strecor o înjurătură printre buze, îmi retrag degețelele până nu mi se împreunează cu vreuna sau vreunul care caută biscuiți pe partea cealaltă, inventez pe loc criteriul numărul 4, cea mai mică cantitate, apuc o punguță drăgălașă de zahăr ca o jucărie de copii, o trântesc în coș și plec mai departe.

Ajung la detergenți. Deja sunt în întârziere. Îmi zic: aici e simplu. Cumperi Arielul ăla pe care îl folosești mereu. Surpriză, momentan lipsește de la raft. Încep să scanez toate sortimentele de Ariel prezente, nu reușesc sub nicio formă să fac vreo diferență între arome și care e mai drăgăstos cu rufele mele, mă enervez și aleg într-un final exact produsul care de obicei mă zgârâie pe creier teribil, cel cu eticheta Nou. Adică s-au gândit băieții aștia de la Procter & Gamble să mai inventeze ceva nou, normal că au băgat bani în marketing și trebuie să reflecte treaba asta în prețul produsului, așa că iată-mă în coș cu detergentul cel mai scump, contribuind prostește la succesul strategiei de marketing P&G pe anul 2015.

 supermarket_shopping_food

Însă aventurile mele în țara minunilor se întâmplă de fiecare dată când mă pornesc la cumpărat șampon. Criteriul numărul 1 nu funcționează nici să-l bați, se pare că părul meu a intrat în declin și se pregătește de saltul final astfel încât nu reușesc să găsesc vreun șampon care să-mi aducă aminte de tinerețea mea cea cu părul în vânt. Criteriul numărul 2 l-am abandonat acum câțiva ani când era să falimentez încercând tot felul de mărci de-astea super scumpe care n-au făcut decât să mă păgubească de bani. Așa că am aplicat un alt criteriu, cel al magazinului de încredere, aflând că aproape de casa mea există un mare magazin de produse naturale. Perfect, îmi zic. Asta îmi va reda părul de altădată. Intru în magazin, identific raionul de șampoane și mă apuc să lecturez. Trec rapid de cele contra-mătreții, Doamne ajută, măcar de-asta n-am, ajung la cele cu extra-volum, nu mă interesează, iată-le pe cele pentru păr vopsit. Dar stai că lângă e cel pentru păr uscat, iar al meu e și uscat și vopsit. Neștiind ce să aleg, îmi zic hai să apelez la doamna din magazin. M-a pus diavolul să întreb. Într-un minut am trecut de la o alegere simplă la una extrem de complicată. Fiindcă doamna a zis, stați, pe raftul acesta sunt doar produsele mărcii cutărică, pentru păr uscat avem și aici, și aici, și aici. Iată-mă în fața tejghelei cu cel puțin 5 cutii de șampon care rânjeau amuzate la mine. Le iau pe fiecare la pipăit și îmi aduc aminte de sfatul unei prietene amatoare de viață lungă și sănătoasă care îmi zicea să fiu atentă să lipsească nu știu-ce-substanță din ingrediente. Mă apuc de citit, zicându-mi că o să recunosc eu denumirea substanței periculoase. După 5 minute îmi pierd răbdarea și aleg la întâmplare un șampon de pe tejghea. Bineînțeles că am rămas tot fără păr în vânt așa că data viitoare când vin în vizită în România o să bag în valiză la întoarcere un șampon de-ală ieftin de urzică cum avea mama la baie. Face toți banii!

Nu știu voi cum sunteți, dar eu îmi doresc, după fiecare șampon cumpărat, să dau naibii beneficiile pieței libere și să am un singur, hai doi producători de un anumit produs. Cum era pe vremuri: mașină de spălat cumpărai de la Cugir, frigider de la Găești, pahare de la Mediaș și așa mai departe. Uite-așa îți rămânea timp destul să citești o carte sau să petreci cu prietenii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s