Care este sursa noastră de iubire?

Posted: 16 Februarie 2015 in CONFESIUNI
Etichete:, , , , , , ,

Noi oamenii suntem niște mașinării complicate care, ca orice dizpozitiv, avem nevoie de o sursă de energie. Deși corpul se cablează invizibil la mediul înconjurător, imaterialul necesită conectarea la o priză cu iubire. La începutul existenței noastre ne mufăm pofticioși la dragostea părinților, ulterior căutăm instinctual alte surse în jurul nostru: prieteni, iubiți sau proprii copii.

Nu m-aș fi pus pe filozofat dacă nu aș fi experimentat recent o scurtcircuitare a unuia din cabluri. Cel care mă leagă de fetița mea de vreo câțiva ani încoace. Deunăzi, s-a răzvrătit brusc de sub aripa mea de cloșcă protectoare și mi-a trântit negru în față că are poftă și de alte surse de iubire, nu doar de a mea. Teoretic pare firesc, practic m-am cam pus pe plâns. Am conștientizat într-o secundă pleiada de volți pe care îi preluam nestingherită de la ea. M-am trezit cu cablul în mână, neștiind pe moment încotro să-l îndrept.

Dacă nu ar fi fost acum această găleată cu apă rece aruncată pe față, probabil m-aș fi trezit mai târziu, pe la vârsta școlară, când ar fi adus în ghiozdan niște note proaste sau vreun comportament la limita reprobabilului, codițele colegei de bancă tăiate cu foarfeca sau o gumă de mestecat lipită de fața acesteia. Sau, mai târziu, vreo țigară stinsă de pervazul ferestrei de la camera ei sau o sticlă de busuioacă ascunsă printre manualele școlare. Și mai târziu, la începutul vieții ei de adult, un tânăr sau, ca să fiu politically corect, o tânără ce nu ar fi corespuns cu setul meu ascuns de principii și reguli.

 mother_child_help

Așa că, înțeleaptă cum m-a făcut mama, îmi zic că e mai bine că m-a lovit iluminarea acum decât mai târziu. Mai rămâne să-mi ofer un răspuns acceptabil la întrebarea: ce fac eu acum cu cablul? În urmă cu o sută de ani, Dumnezeul creștinilor ar fi fost electricianul care mă repara. Între timp acest adevăr imuabil s-a cam prăfuit și, pe ușa pe care a ieșit el, au intrat alții, cu nume diverse: Sinele autentic, Ființa, Dumnezeul lăuntric, Rațiunea etc.

Experiențele mele de viață de până acum îmi desenează invariabil o existență necablată. A suge lacom iubire de la oamenii din jur înseamnă, pe lângă eșecuri repetate, un mare și autentic egoism. Reversul, care e la modă acum și care mă sperie prin vehemența lui, a te iubi pe tine cu patimă, ceilalți fiind niște folositori sporadici, tot a egoism îmi sună. Onest ar fi să respir mereu pe propriul drum, cel care este până la urmă sursa mea de energie și, extrapolând un pic, sursa mea de iubire. Să am grija desăvârșirii mele spirituale, orișice o fi însemnând asta. Să îmi iubesc copilul, singura mea precupare fiind în a o ajuta să deseneze câteva linii din drumul ei. Inclusiv să accept că poate, din diverse motive, nu voi fi în stare să realizez această sarcină, și atunci va fi nevoită să se descurce singurică când s-o face mare. Aceeași rețetă, poate cu alte nuanțe, se aplică tuturor persoanelor pe care le iubesc, îngrijindu-mă să nu fiu o căpușă care nu are alt interes decât în a se hrăni din ei.

Vorba unei bune prietene: ce bine că fi-ta a căscat ochii și a descoperit că mai există și alte persoane pe acest pământ în afară de tine, unele chiar mai amuzante și mai simpatice. În felul acesta ți-ai câștigat la loc spațiul personal. Bineînțeles, dacă ai avut grijă să ai un drum al tău, în caz contrar, vai și amar de tine și de rodul pântecului tău.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s