Cum să trăiești liber în propriul program

Posted: 18 Decembrie 2014 in CONFESIUNI
Etichete:, , , , ,

Fetița mea este în majoritatea timpului un vulcan de emoții care erup în vârtejuri de lavă. Nu se ostoiește până nu le scuipă pe toate afară, în formă brută. Când te inundă cu artificii de bucurie, îți vine să o mănânci din cap până în picioare. Când are accese de furie, supărare ori dezamăgire, te grăbești să îți aduni catrafusele și să te refugiezi din calea lavei ce arde totul în cale. 

Într-o dimineață în care scotea nervișori pe ochi, educatoarea m-a sfătuit să o înconjor de mai multă structură. Cuvântul acesta e un soi de poruncă biblică nr. 11 pe aici prin Olanda. Spontaneitatea și copiii sunt dușmani de moarte. Deși mă scoate din sărite eficiența cu care oamenii de aici trăiesc, iubesc și cresc copii, am decis să trec peste propriile mele limitări, mai ales că educatoarea este o tipă deșteaptă, iar instinctul meu de mamă mă ducea cam în aceeași direcție. Așa că iată-ne lunea la piscină, miercurea la muzeu, joia la cafenea pentru copii. Decis din start, va fi program fără fixații, blocaje și rigiditate, dacă se ivește altceva tentant, abandonăm planul inițial.

 france_french_revolution_civil_war

Dușman de moarte al programului și al disciplinei, am crezut că o să înnebunesc după primele zile și o să-l abandonez imediat. Dar m-am ambiționat așa cum nu am fost în stare niciodată când era vorba de viața mea, am mers înainte și acum pot să declar că a fost o decizie bună. Bineînțeles că nu e singurul ingredient necesar în creșterea armonioasă a unui copil, cele mai importante fiind după părerea mea iubirea necondiționată, răbdarea și echilibrul emoțional. Însă un program care să se plieze pe felul de a fi al mamei și al copilului, a redus drastic crizuțele de furie și accesele de personalitate.

Succesul acesta, cel puțin pe moment, m-a pus pe gânduri. Nu știu dacă și voi treceți prin astfel de experiențe, dar eu am o grămadă de zile în care nu mă întunecă niciun nor din exterior, în schimb pot să ajung în cea mai mare groapă din cauza propriei poticneli. Aproape tot ce îmi miroase a „trebuie” îmi provoacă convulsii, indiferent că vin de la alții sau de la mine. Sunt în stare să mă zbat ore în șir cu tot felul de „trebuie”, dezbătând și amănând, până le trec pe toate la capitolul mâine și mă culc epuizată. Urmează apoi un purcoi de stres și un frumos non-sens existențial.

Cred că toată viața m-am învârtit în jurul cuvântului disciplină, neștiind nici până în ziua de azi cum să trăiesc liber cu program. Căci acolo îmi pare mie că ar trebui să ajung. Am văzut destule extreme în jurul meu și mă sperie amândouă. Doar spontan, mă secătuiește până la urmă, doar cu program, parcă sunt un utilaj cu producție la normă. Poate totul ține de percepție. Acei „trebuie” ar putea fi transformați în „globuri de Crăciun”. Astăzi voi face un mic efort să așez în brad un glob verde și unul roșu, mâine îi vine rândul celui auriu, doar un pic de străduință în pregătirea aței pentru că la final voi zâmbi în fața unui frumos brad de Crăciun. Pot să așez beteala cum vreau, pot să cumpăr luminițe noi, dacă îmi face plăcere, în timp ce împodobesc pot să ascult muzică sau nu, pot să fac o pauză de citit, ușor pot fi eliminați toți „trebuie” din ecuația vieții.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s