Un nou țel în viață: să mă răsfăț și să am grijă de mine

Posted: 12 Noiembrie 2014 in CONFESIUNI
Etichete:, , , ,

Încă de pe vremea lui Titu Maiorescu, noi românii ne ocupăm cu obstinație de împrumuturile „formelor fără fond”. Toate etapele străbătute deja de frații noștri aflați colea mai la vest, indiferent că ni se potrivesc sau nu, indiferent cât de găunoase s-au dovedit, ne apucăm și noi viteji să le străbatem. Așa stă treaba și cu acest individualism, concept cu care cochetează tot mai multă populație urbană din spațiul carpato-danubiano-pontic. Citez de pe http://www.colaps.ro: „Trăim în lumea în care Eu se scrie cu literă mare mereu. Am fost învățați să fim mândri, preocupați de noi și numai de noi, să investim în noi, să facem ceva pentru noi, să ne răsfățăm, să ne facem pofta, să avem dreptatea noastră, adevărul nostru.”

Cei mai mulți oameni pe care îi cunosc și-au început inițierea în tainele individualismului din repetatele dezamăgiri în relațiile interumane. În aceste momente de disperare, din spațiul public au fost invadați de mesaje de genul: „ne naștem singuri și murim singuri”sau „persoana care nu te va părăsi niciodată ești tu însuți”. Nu neg adevărul din spatele acestor vorbe care sunt până la urmă niște truisme. Important este ce faci cu ele: le interiorizezi prin asumarea responsabilității asupra propriei vieți sau le transformi în religie și nu mai vezi nimic în afara lor?

 two_girl_friends

Individualistul este ipocrit. Pe de o parte spune că nu are nevoie de nimeni, pe de altă parte alege să trăiască printre oameni. Întovărășirea devine un soi de „hai să ne folosim unii de alții atunci când nu e cazul să fim singuri”, cum ar fi concediile sau alte excursii. În restul anului, suntem ocupați cu viețile noastre, preferând să ne retragem într-un soi de autism social, din care ieșim doar atunci când vrem noi, în niciun caz atunci când vor alții.

Un caz aparte îl constituie femeia individualistă. Nici nu e greu de identificat cauza pentru care tot mai multe femei ale zilelor noastre se închină propriei persoane și nu unor religii care le-a spus negru pe alb de secole că sunt inferioare bărbatului. Sătule până la implozie de a avea grijă în primul rând de ceilalți, fiindu-le în sfârșit recunoscute drepturile egale în societate, având posibilitatea de a se întreține singure, i-au pus în plan secund pe cei din jur și s-au specializat în întreținere facială și corporală, dezvoltare personală, shopping și altele asemănătoare. Până aici numai de bine. Egocentrismul bate la ușa femeii atunci când își umple viața doar cu genul acesta de activități. Serile se întind în pat mulțumite de sine pentru că a mai trecut o zi în care nu s-au neglijat deloc, pielea le e moale și frumos mirositoare, părul se întinde pe pernă impecabil coafat, emoțiile stau așezate cumințele în piept ca urmare a unei ședințe de terapie sau a unui curs de iubire de sine, sunt împăcate că au bifat și toate cerculețele la capitolul datoria față de copii, soț sau ce aveau prin ogradă. Restul lumii sau semenii, cum s-or numi ei, să le mai scutească. În 24 de ore cât are o zi nu mai sunt minute și pentru ei.

Pentru mine, partea pozitivă a individualismului este libertatea de a mă cunoaște, de a mă înțelege la nivel profund, de a extrage din aceasta menirea mea pe planeta Pământ și de a întreprinde ce e de întreprins pentru a duce o viață împlinită. Toată această poveste nu exclude apartenența mea la comunitate, clasă socială sau națiune, oricum vrem să îi spunem. Faptul că îmi iau pe umeri cu curaj responsabilitatea propriilor decizii și a acțiunilor aferente, nu înseamnă că sunt atât de întoarsă spre mine însămi încât nu îl mai văd pe cel de lângă mine. Din momentul în care închid ușa casei mele sunt un „animal social”, nu am nicio scuză dacă trec nepăsătoare pe lângă o dramă, niște lacrimi sau un strigăt de disperare. Am auzit argumente de genul: „sunt atât de obosit încât nici nu mai văd sau aud lumea din jur”. Desigur, ni se poate întâmpla fiecăruia dintre noi să avem astfel de zile. Egocentrismul începe atunci când ai doar astfel de zile. Nu văd, nu aud, sunt concentrat să îmi ating scopurile, să mă întrețin, sunt corect cu societatea din care provin pentru că plătesc dările necesare, nu cer nimănui nimic, sunt perfect capabil să am grijă de mine.

Nu cred în individualism. Cred că viitorul se sprijină pe umanism și comunitate. Nu cred în orbire și surzenie. Cred în a fi treaz și prezent în mediul în care alegi să trăiești. Nu cred în Eu cu literă mare. Cred în Eu, responsabil pentru propria viață și în Noi, legați prin firele nevăzute ale empatiei și întrajutorării.

Notă: A se lectura individualism mai puțin în sensul de ideologie (vezi definiția data de Wikipedia http://en.wikipedia.org/wiki/Individualism) și mai mult în sensul dat de DEX (http://dexonline.ro/definitie/individualism).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s