Campioni în a trăi viețile celorlalți

Posted: 25 Iunie 2014 in CONFESIUNI
Etichete:, , , ,

Nu cred că există demers mai inutil decât acela de a schimba oamenii sau destinul lor. Poate doar încercarea de a schimba clasa politică românească suferă termen de comparație. Dar și acolo putem vorbi de șanse de reușită, în timp ce a-ți băga ghearele în lutul unei alte ființe e energie pierdută pe apa sâmbetei. Și, să ne înțelegem, vorbim de cantități impresionante de benzină sufletească la care alegem să îi dăm foc așa ca proștii, în câmp.

În marea ta înțelepciune, constați cum o prietenă bună își pierde vremea cu un neica nimeni. Și te apuci tu să o bombardezi cu discursuri înțesate de argumente, doar-doar îi va da papucii nenorocitului. Se va elibera cumva, datorită ție, de sub jugul otrăvitor al propriei ei neputințe. Atât de deșteaptă și superioară te crezi încât nu îți este suficient să îi ții prelegeri, te mai apuci și să te comporți ca dracu când vă întâlniți în trei. O fi ăla un ditamai nemernicul, dar cine a zis că e treaba ta să ai vreo părere? Mai ales dacă nici nu ți-o cere nimeni. Mai bine îți iei părerea și vopsești cu ea gardul. E mai util pentru toată lumea. Până fata nu își încheie călătoria acelei relații, până nu trece prin toate gările, bifând și cele mai neînsemnate sate, ea nu se poate opri. Doar pentru că i-o spui tu și alții mult mai deștepți decât ea. Iar cel mai rău dintre toate, este să te apuci să îi bagi relația sub lupă când te afli în compania altor prieteni comuni. Să te dai tu grande cu superioritatea ta, aducând la masa judecății intimități pe care săraca ți le-a împărtășit doar urechilor tale. Este, mă iertați, o lipsă cruntă de loialitate.

 child_and_optical_glasses_208522

Ai sau n-ai copii, îți place să crezi că știi totul despre creșterea lor. Deții la purtător un pix corector într-ale educației copiilor. Observi o anumită situație, îți faci imediat în căpșor un conspect exhaustiv, și apoi începi să dai lecții. În situația dată, în care micuța creatură s-a comportat într-un anumit fel, părinții, sărmani neputincioși, ar fi trebuit să aplice acțiunea A sau B sau C. Toate acele alternative pe care le-ai construit tu, marele observator al planetei. Detașatul pământului, grozavul umanității! Să nu mai pomenim de faptul că nu te-a întrebat nimeni dacă ai ceva de spus. Dar tu tot găsești de cuviință să dai drumul cuvintelor de aur care îți plutesc prin cap.

Lucrurile o iau pe arătură când vorbim de iubiți. Femeie fiind, cel puțin la ultima verificare, o să vorbesc aici doar din perspectiva unei Ea care vrea să-l schimbe pe El. După ce trece vâltoarea începutului, în care îi place de el de crapă, își suflecă ea frumos mânecile și se pune pe treabă. Își scoate din cutie scanerul inteligenței emoționale, cu care a fost dotată de la mama natură, îl bagă în priză și de-aici să te ții bine. Din puținele informații pe care le deține, îi face rapid, din condei, portretul robot al copilăriei, adolescenței și al relațiilor importante pe care le-a avut înainte de ea. Într-un gest inconștient, el se lasă să alunece pe canapea, cum a văzut el în filme că se face la psiholog. Ascultă siderat cum aleasa inimii lui știe ce a simțit el atunci, ce frustrări a acumulat și ce l-a determinat să se comporte într-un anume fel. În faza a doua și ultima, ea ia la puricat relația lor. Cum s-a comportat el la început așa și pe dincolo, și cum de ceva vreme se comportă ca un ticălos. Este obosit și plictisitor, de fiecare dată când sunt împreună plutește în autismul lui cu care tot ea l-a diagnosticat. Apoi începe îndreptarul. Îi zice ea cum să respire, cum să umble, cum să gândească. Știe ea mai bine. De deșteaptă ce e, știe la ce activități ar trebui el să renunțe, ce job să își aleagă, cum să lucreze la birou, când să vină acasă, cu ce să vină acasă. Ce cărți să citească, ce muzică să asculte, ce filme să vizioneze. Mânca-o-ar mama de premiantă la școala vieții! Mândria familiei.

 soldier_and_nurse

Inițial lui i se pare că l-a apucat pe Dumnezeu de picior. Că bine le mai zice gagica asta a lui. Cum le știe ea pe toate. Săracul chiar vrea să facă niște schimbări. Pe care le-a amânat de mult timp, din lipsă de motivație. Și poate chiar face. Dar în ritmul lui de melc codobelc. Dar ea nu e mulțumită. Vrea mai repede că îi trece tinerețea până finalizeaza el tot proiectul acesta al schimbării de sine. Și îl bate la cap tot timpul, și îi ține prelegeri până el se oprește și nici de-al naibii nu mai vrea să facă vreun pas. Ba chiar, scârbit, face pași înapoi. Doar să o enerveze și mai rău pe nebună.

Vă recunoașteți în cele expuse? Mă rog, dând la o parte extremismul discursului și patosul aferent. Că eu da. Găsesc o plăcere colosală în a-mi introduce unghiile tăiate scurt în carnea oamenilor. Să o dau la o parte ca să ajung la suflet. Să iau pensula pe care o țin în buzunarul de la spate și să pictez după cum îmi spune mie intuiția că ar trebui să arate tabloul. Unde-i negru să dau cu verde, unde-i gri să dau cu alb sau negru, unde-i roșu să temperez cu galben. O pictură care nu se termină niciodată. Ce pictez eu ziua, vine sufletul împricinatului noaptea și schimbă. Până la urmă îmi arunc pensula și culorile înăuntru, mă cațăr pe zidul sufletului și mă arunc în abis, încercând chiar și prin sacrificiul suprem să produc schimbarea. O Ană sinucigașă cu un Meșter Manole epuizat. Halal pereche!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s