Vouă vă vine să zâmbiți toată ziua? Mie nu

Posted: 7 Mai 2014 in CONFESIUNI
Etichete:, , ,

M-am întâlnit de curând cu o cunoștință și am purtat un dialog de-ăla clasic, între doi oameni care nu împărtășesc cine știe ce profunzimi sufletești. „Am fost plecată acasă deoarece mi-a murit bunicul”, zice cunoștința. „Îmi pare rău”, spun eu cu o voce adecvată. „Nu e nimic, totul e ok”, îmi răspunde ea. Mai târziu simt nevoia să îi spun că am fost foarte bolnavă și încă mă refac. Replica ei a fost: „Lasă, lasă, totul e ok”. Dar eu nu mă las și continui: „Fetița mea s-a trezit azi-noapte plângând de dorul meu, este prima oară când o las o săptămână cu bunica.” Răspunsul ei a venit ca de pe banda de magnetofon: „Totul e ok, nicio grijă.” M-am oprit din confesiuni și am plecat pe drumul meu. Dar atitudinea ei, de genul „zâmbesc și sunt pozitivă orice ar fi”, m-a inspirat să scriu câteva cuvinte despre acest curent.

Prima mea întâlnire cu generosul zâmbet american, cum îi zic eu, a avut loc la cursurile de Customer Care desfășurate la începuturile mele de corporatistă, la câteva luni după ce îmi terminasem sejurul de studentă. Până atunci nu mi-a spus nimeni și nici nu mi-a arătat cum să te comporți altfel decât natural. Dinții mei, nu atât de albi și perfect așezați ca cei din zâmbetul american, se oglindeau în ochii interlocutorului doar dacă discutam ceva amuzant. Dacă eram tristă, ei dormeau în gură, acoperiți temeinic de buze, iar dacă eram veselă, se trezeau și ei, dând grațios plapuma la o parte. În toți anii de multinațională, pe nesimțite, am început să învăț să zâmbesc fără motiv. Zic că nu e tocmai rău, mai ales la job, că dacă toată lumea și-ar purta dramele și tristețile printre birouri, ne-am apuca toți de plâns, așa din empatie, și ne-am trezi în stradă, șomeri.

You_Make_Me_Laugh_by_jvrichardson

Apoi am fost invadați de cărțile americane, cum le zic eu, despre „Cum să gândești pozitiv, cum să trăiești pozitiv, cum să iubești pozitiv” și alte variațiuni pe aceeași temă. Poza autorilor o găsești de obicei pe copertă, dinții sunt acolo, la locul lor, albi de te dor ochii, proaspăt poleiți de vreun stomatolog priceput. Nu e tocmai rău ce zic oamenii ăia acolo, mai ales pentru cei aflați într-o permanentă stare de ipohondrie. Dar până la a zâmbi toată ziua, cu rost sau fără rost, împroșcând peste toți și toate cu starea ta pozitivă continuă, e drum lung. Îmi vine în minte un cuplu de oameni în vârstă, căsătoriți de 50 de ani, el un critic permanent, plin de reproșuri și jigniri, ea tăcută, zâmbitoare, la fiecare cuvânt urât răspunzând cu un fredonat continuu care o ajută probabil să nu-l mai audă.

Radarul de echilibru care cred eu că există în fiecare din noi, îmi zice că pozitivismul acesta se duce într-o extremă. Și de aici toată indignarea mea. Teoria aceasta se bazează pe un om absolut rațional, capabil mereu să gestioneze emoții la secundă, ca un soi de linie de îmbuteliere. Ce am cules eu din acest curent s-ar rezuma în felul următor. Viața este formată din bucurii și tristeți. Nu cred că ne alegem cu ceva bun pe termen lung dacă peste fiecare tristețe întindem un zâmbet strălucitor și fals. E normal să fim uneori triști. Important este să fim conștienți că starea respectivă e temporară, că nu e cazul să ne adâncim în ea prea mult, riscând să ne prăbușim în depresie. Să înțelegem pe cât posibil care este sursa tristeții, să învățăm ceva din respectiva experiență și să mergem mai departe. E benefic să vorbim cu prietenii despre tristețea noastră, e foarte sănătos să tragem și o porție de plâns, dar e bine să știm că nu prietenii ne vor scoate din acea stare, ci tot noi. Prietenii ne pot ajuta prin prezența lor, prin ceva cuvinte, printr-un zâmbet sau o atingere, printr-un gest frumos care ne reconfirmă dragostea ce ne-o poartă, dar cam atât. Mai departe e treaba noastră. Însă a pretinde că toată ziua ne vine a zâmbi, că avem dureri musculare zilnice la burtă de atâta râs, îmi miroase a prefăcătorie. Nu aș vrea să fiu prin preajma unui zâmbăreț cu normă întreagă când va exploda de prea multă tristețe nerostită. Mi-e teamă că va plânge de îi va sări cămeșa de pe el sau, și mai rău, de îi va sări smalțul de la dinții lui frumos albiți și mai mult decât perfect așezați.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s