Atunci când cei dragi sunt lăsați la coada listei

Posted: 16 Aprilie 2014 in CONFESIUNI
Etichete:, , , ,

 

Pentru mulți oameni, întâlnirile cu cei dragi sunt cele de la care poți lipsi cel mai des sau la care poți întârzia deoarece vei fi înțeles și acceptat. Căci iubirea lor este nesfârșită și funcționează pe bază de baterii cu reîncărcare automată. Tu nu trebuie să mai faci nimic o dată ce te-ai procopsit cu ea. Își poartă singură de grijă, se primenește în fiecare zi pentru tine, te așteaptă să revii când ai chef și timp pentru a te încălzi la focul ei blând. Tu doar o mai asiguri din când în când de reciprocitatea sentimentelor și apoi te lansezi neobosit pe orbita planetei tale, acolo unde zilnic arunci cu energie către oameni sau lucruri lipsiți în fapt de importanță.

 

Nu știu câți ajung să înțeleagă ironia unei astfel de vieți. Verbal, îi așezi pe cei dragi pe treapta cea mai de sus a podiumului tău, dar mereu, prin fapte, îi arunci la coada clasamentului. Să facă bine să se descurce acolo singuri cu întrebările și cu frustrările lor. Tu le-ai spus de atâtea ori cât de mult îi prețuiești, doar nu or vrea să le mai și arăți acest lucru. Ai citit și citesc și ei toată ziulica despre iubirea aia necondiționată care oferă și oferă întruna, fără oboseală, fără menajamente, fără dare de seamă.

 

Am întrebat și eu o dată pe cineva de ce se zbate atâta cu serviciul când are copii care îl așteaptă acasă. Mi-a spus că se gândește la viitor, să aibă copiii bani pentru facultate, când el o fi prea bătrân poate pentru a mai produce financiar. De unde ne luăm oare argumentele acestea cu care ne hrănim existența? Dintr-un pachet comun de pilde de înțelepciune cu care am ieșit triumfători din burta mamei? Sau le-am dobândit de pe rafturile bibliotecii școlare, alături de alte perle lăsate moștenire de înaintașii noștri? Ce mecanisme interioare ne tulbură inima și privirea de putem crede că nu suntem necesari ACUM pentru cei dragi, ci mereu MAI TÂRZIU, cândva, într-un viitor îndepărtat?

 

E ciudat cum lucrurile mai puțin importante nu pot să aștepte niciodată, dar cei dragi din viața noastră pot să ne aștepte o veșnicie. Ei există într-un MÂINE permanent, timpul prezent fiind confiscat de obligații și îndatoriri. Am citit de curând o carte, scrisă prin ochii unui puști de 5-6 ani, care declară la un moment dat că el nu vrea să aibă serviciu când va fi mare, deoarece a văzut cât de obosit și plin de importanță vine tatăl lui seara acasă, argumentând că se sacrifică pentru binele familiei lui. Copilul nu înțelegea nimic din comportamentul tatălui. El nu își dorea decât să se arunce în brațele acestuia și să simtă căldura dragostei lui. Singura concluzie pe care a putut-o trage este că tatăl lui nu îl iubește, de vreme ce este mai mereu prea obosit pentru a petrece timp cu el. Copilul a devenit adult, dar nimeni nu l-a mai putut convinge vreodată de sinceritatea sentimentelor tatălui.

 

Toată viața ne servim argumente pentru a justifica lipsa prezenței noastre în viața celor dragi. De ce? Poate pentru că ni s-a spus când eram mici că trebuie să dovedim cuiva și să ne dovedim în permanență cât de capabili suntem. Când ne privim în oglindă pentru înfrumusețarea de dimineață, vedem doar procente și grafice cu realizări la locul de muncă. Zâmbim imaginii noastre și ne pregătim tolba cu energie pentru a o descărca pe toată într-o bătălie inutilă cu noi înșine, până la urmă. Seara ne punem obosiți capul pe pernă, mulțumiți cică pentru încă o zi în care ne-am sacrificat pentru binele familiei noastre.

 

Cred că ar trebui să facem un foc mare din toate aceste mici minciuni pe care ni le servim zilnic în loc de hrană, așa cum niște fanatici au ars milioane de cărți în Germania nazistă, acum ceva zeci de ani. Să pricepem o dată pentru totdeauna că locul nostru este alături de cei dragi, că întâlnirile cu ei sunt cele mai de preț întâlniri din viața noastră, că restul există doar pentru a susține bucuria timpului petrecut în compania surselor noastre de iubire. Să muncim cu plăcere, dar să păstrăm energie pentru cei dragi. Să fim obosiți uneori, dar să nu facem din asta o rutină zilnică. Să trăim fideli priorităților noastre, așa cum s-au născut ele firesc din primul „te iubesc” rostit la început de drum.

Comentarii
  1. Dan spune:

    scuza multora este ca viata e grea si nu au incotro, insa daca in fata noastra este ditamai bolovanul, ne cataram ca nebunii pe el rupandu-ne hainele si zgariindu-ne din cap pana in picioare sau cautam un drum pe langa bolovan?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s