Iubesc tradițiile care mă lasă să trăiesc după pofta inimii

Posted: 12 Martie 2014 in CONFESIUNI
Etichete:, , , , , , ,

Pe măsură ce înaintez în vârstă, tradiția devine pentru mine tot mai importantă. Mai ales că acum eu sunt cea care trebuie să o păstrez, reinventând-o uneori. Prefer Crăciunul și Paștele petrecut în sânul familiei și nu la baza pârtiei sau în țările calde. Poate mult mai golite de semnificația sau ritualurile religioase. Nu contează. Sensurile pot fi adaptate, după preferințe și crezuri. Ceea ce rămâne întotdeauna este un soi de ritual repetitiv, așteptat și dorit.

Esențial este însă să fie ceva ales în deplină libertate și cu toată convingerea. Nu ceva predeterminat, impus și care este în dezacord cu ceea ce suntem fiecare, profund ca indivizi. Dacă nu ne place, ba chiar poate că ne revoltă, zău că nu mai este o frumoasă tradiție, ci un coșmar. Ce va zice oare vecina dacă nu mă îmbrac cu haine noi de Paște? Cum mă vor judeca prietenii și rudele dacă nu le cumpăr cadouri de Crăciun? Dar dacă le ofer ceva mic și simbolic, nu vor considera că sunt zgârcită? De ce aș face-o doar dintr-un soi de obligație socială, fără a simți nimic în tot procesul de achiziționare și oferire? Nu mai am bani în vara aceasta pentru vacanță deoarece trebuie (cu litere mari și îngroșate) să particip la 2-3 nunți. Nu știu de câte ori am auzit această frază, rostită cu multă, multă obidă. La început reacționam, întrebând simplu, de ce o faci? Primeam întotdeauna ca răspuns niște ochi măriți a neînțelegere și cuvântul TREBUIE scuipat dintre buze, cu milă pentru libertatea mea de decizie, privită în acest caz ca inocență sau, mai rău, ca tupeu. Acum nu mai răspund, ascult și tac. Sau trec la subiectul următor.

De curând am avut o discuție cu o prietenă dintr-o țară musulmană, dar nu fundamentalistă. Întotdeauna am perceput-o ca o femeie a timpurilor noastre, un plăcut partener de discuții în fața unei cești de ceai. Mi se plângea că la anul ar vrea să nu se mai spetească gătind cu ocazia zilei de naștere a copilului. Și-ar dori să sărbătorească la un loc de joacă. I-am spus că mi se pare o idee grozavă. Da, zice ea, dar nu pot să o fac. Pentru că acolo se servește mâncare fast food, banală, și toți adulții se așteaptă să bage la maț delicatețuri tradiționale de pe la ea din țară. Nu contează că este o petrecere pentru copii, există niște norme sociale intangibile cărora ea trebuie să se supună. Părul din cap mi s-a zbârlit, stomacul mi s-a zvârcolit la auzul acestui argument și la vederea oboselii triste din ochii ei. Însă era clar că se confruntă cu o constrângere adânc înfiptă în ființa ei. Nu era cazul să mă erijez eu în eliberatorul spiritului ei înlănțuit. Am depășit amândouă momentul. Am virat ușor spre un subiect care mă împinge spre furie de când mă știu: a face sex cu partenerul, deși mintea, inima și corpul tău nu simt nevoia, doar pentru că așa trebuie. Biologic vorbind, bărbatul se stârnește mai des și mai ușor, iar tu nu poți să-l refuzi deoarece va apela la surse de plăcere în afara casei. Tot feminismul din mine a început să curgă năvalnic prin vene, îngroșându-le și crescând cantitatea de sânge. Plecând de la principiul libertății și egalității în cuplu, de ce să nu te așezi cu omul tău la un pahar de vin, încercând să-ți explici și să-i explici motivele pentru care poate ești obosită, stresată, neinteresată, neincitată? Să găsiți împreună soluții, să vă înțelegeți reciproc, să vă ajutați. Cum adică să-ți oferi trupul ca jertfă pe altarul căsniciei voastre? În anul domnului 2014…

Conversația cu pricina mi-a stârnit memoria și m-am revăzut în urmă cu ceva ani, în bucătăria unor amici, în compania a doua mame de băieți. Una dintre ele se pregătea să aducă pe lume încă un băiețel. M-am trezit comentând cum că mie îmi plac foarte mult fetițele. Un răspuns neașteptat m-a plesnit peste față și m-a lăsat mută de indignare. Zice mama gravidă: eu sunt foarte, dar foarte mulțumită că voi avea tot băiat deoarece femeile au o viață tare grea. Spre exemplu, trebuie să stea la sex (citez cu aproximație din memorie), oricând și din orice poziție. Daaaa, o aprobă cealaltă mamă de băiat, adevăr grăiești. Așa este. În următorul minut eram încălțată la ușă, doborâtă de o subită durere de cap. Vă rog să mă credeți că doamnele erau reprezentante de seamă ale clasei de mijloc, cu studii superioare și acces nelimitat la informație. Nu, nu, nu purtau vălul islamic. Ba da, îl purtau, dar peste libertatea de gândire și peste dreptul la autodeterminare.

Una peste alta, tot mă declar adepta tradițiilor. Mirosul de sarmale proaspăt fierte în ajun de Crăciun, frumusețea colindelor, luminițele bradului, spargerea ludică a ouălor roșii în duminica Paștelui, udatul cu parfum (asta mai nou, în copilăria mea se folosea spray). Totul trăit cu convingere și cu bucurie. Orice tradiție sau cutumă care mă subjugă, mă sacrifică, mă rănește, o resping cu tărie, indiferent de consecințe. Sociale, de cele mai multe ori. Gura lumii, de obicei. Acest set de reguli sociale, transmise de la o generație la alta, care îmi atacă libertatea de decizie asupra propriului corp, le transform în lemne și le pun pe foc. Așa-zisele consecințe care survin din nerespectarea lor le preschimb în benzină, să fie focul mai mare și mai rapid. Cu toți susținătorii lor încing un dans tribal în jurul focului, spre iluminare, purificare și renaștere. Iar pentru cei care au scăpat neatinși de botezul focului, m-aș arunca împreună cu ei într-un lac mare de lumină, iubire și înțelepciune. Așa să fie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s