Ce facem cu emotiile? Le inhibam pentru a trai in societati perfecte?

Posted: 29 Ianuarie 2014 in CONFESIUNI
Etichete:, , , ,

Atunci cand iti petreci ceva vreme prin zone mai nordico-vestice din batrana Europa, ai ocazia sa te minunezi zilnic de diferentele evidente fata de taramul tau de bastina, incepand cu clima si sfarsind cu emotiile. Toate cele care vin de la natura, ploi frecvente, cerul gri, vantul omniprezent, frigul umed, le injuri o perioada, dar apoi nici nu le mai vezi, fac parte din decor, sunt acolo, nu le poti influenta. Insa abilitatea de a-si controla emotiile ramane o sursa permanenta de mirare pentru un om care a fost invatat sa traiasca in ritmul batailor inimii.

Primul soc au fost copiii. Singurii care se manifestau in forme familiare erau copiii imigrantilor. Tipau, urlau, alergau bezmetici. Cei ai localnicilor isi exprimau bucuria si supararea prin sita. Era ca si cum sute de ani de eficienta in controlul emotiilor se transmitea genetic, inca din frageda pruncie omuletii se pricepeau in gestionarea sentimentelor.

Apoi am asistat la cateva scene de familie. Copii deveniti adulti veneau sa isi viziteze parintii. Parcai masina in fata casei. Nimeni nu iesea sa te intampine. Nimeni nu se arunca afara din casa impins de efuziunea revederii, a dorului. Eram siderata. Daca m-as fi dus in vizita in oraselul meu de provincie, mama ar fi fost in strada cu o ora inainte, adulmecand motorul fiecarei masini care se itea de dupa blocuri, impreuna cu vreo cativa vecini, ca un comitet de intampinare. Aici te dadeai jos din masina intr-o liniste mormantala, sunai cuminte la usa si asteptai sa ti se deschida, desi toata lumea din casa stia ca a venit copilul. Dar nu se cade sa te grabesti sa il iei in brate, sa il strangi cu drag la piept. S-ar si speria saracul ca doar nu asa l-ai crescut, nu a vazut manifestari de-astea siropoase decat la televizor in telenovele. Si alea sunt filme din tari unde e cald si oamenii plang asa prosteste din nimic.

In spitale oamenii nu se plang, nu vor sa deranjeze. Asteptam in sala de primiri urgente, cand a venit o doamna in varsta cu o rana oribila la picior. Sangele se prelingea in voie, taietura era atat de mare ca abia te puteai uita fara sa ti se rascoleasca stomacul. Pacienta s-a inregistrat la ghiseu si apoi a luat loc cuminte pe un scaun. Au trecut minute bune, era evident ca sufera, dar nu s-a plans. Pana cand intr-un tarziu s-a facut alba la fata si abia atunci, cu jena, a rugat o vecina de scaun sa cheme un medic. Cu ultimele puteri. In acelasi timp, a intrat in camera o familie numeroasa de imigranti, toti venisera sa aiba grija de o fetita care se lovise la mana. Copilul plangea de mama focului, adultii aveau fete distruse de suferinta. Au asteptat si ei pe scaune sa le vina randul, dar am putut citi pe chipurile lor, in vorbele lor, toata pleiada de sentimente firesc asociate unui astfel de eveniment.

La scoala se educa inca din primul an adulti. Nu copii. Desi scoala incepe la varsta de 4 ani. Cand vine mami sa te ia, esti fortat sa iti iei la revedere de la doamna invatatoare printr-o strangere ferma de mana. Daca nu iti place cucoana si ai vrea sa dispari pur si simplu in compania mamei, e mare drama sa treci peste acest formal la revedere. Nu se accepta. Cu contrariul la fel. Daca ai prins mare drag de doamna in cauza si iti vine sa ii aplici un pupic pe obraz, trebuie sa te controlezi si sa te limitezi la sus-pomenita strangere de mana. Cuminte, la locul tau, uniformizat, fara efuziuni, fara zgomot, fara implicatii.

Am auzit ca prin casele oamenilor lucrurile stau la fel. Fiecare membru al familiei este de fapt un mic om de afaceri, iar caminul este sediul firmei. Gestionezi in permanenta, esti eficient, nu pierzi vremea, ci produci. Ai program, ai agenda, fiecare stie ce are de facut, care ii sunt responsabilitatile si limitele. Totul functioneaza la parametri normali. Precum o fabrica cu productie continua. El si ea in casa. El citeste in fotoliu, ea citeste pe canapea. Intre fotoliu si canapea o distanta considerabila. Starea natiunii ii ajuta sa aiba case mari, cu zeci de metri interpusi intre membrii familiei. Fiecare are coltul lui, spatiul lui, camera lui. Se intalnesc regulamentar, conform unui contract invizibil.

Nu neg, e placut sa te misti zilnic intr-o astfel de ordine. Nimeni nu tipa, nu se cearta, soferii nu claxoneaza, autobuzele vin conform graficului. La nivelul societatii acest control al emotiilor aduce avantaje. Dar oare se poate sa atingi aceasta „perfectiune” ramanand un om al sentimentelor la nivel individual? Cum sa faci sa iti exprimi iubirea fluent si natural, dar avand grija in acelasi timp sa respecti sentimentele si dispozitia celuilalt? Cum sa te lasi in voia bucuriei, a dragostei, a incantarii, a compasiunii, dar, in acelasi timp, sa fii managerul perfect in gestionarea tristetii, a furiei, a dezamagirii si a altor asa-numite emotii negative? Inveti sa le inhibi, sa le controlezi pe toate sau exista o reteta in a le lasa doar pe cele pozitive sa iasa frumos in afara, incalzind atmosfera si relatiile dintre oameni?

Sunt convinsa ca se poate trai fara efuziuni. Fara emotii iesite din comun. E si asta o forma de existenta. Dar oare, in ritmul si felul societatilor moderne, nu mai putem convietui decat daca avem grija sa nu simtim prea mult unul pentru celalalt? Nu cred. Sigur putem gasi o cale de a simti si de a exprima ce simtim fara a rani sau a fi raniti. Secretul sta in interiorul fiecaruia. In felul in care frumosul si iubirea invinge in noi, ora de ora, zi de zi. In curajul de a alege zilnic sa iubesti, sa intelegi, sa respecti. A retine in tine tot ce simti din teama de ridicol, de nepotrivit, de nelalocul lui sau din teama de suferinta sau din teama de a produce suferinta, imi pare un fel de a trai la tribuna, in timp ce fiinta ta orbecaie pe gazon in cautarea mingii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s