„Philomena” sau lectia despre iertare

Posted: 22 Ianuarie 2014 in FILME
Etichete:, , ,

Atunci cand vine vorba de filme, pot sa spun fara nicio ezitare ca as vedea 20 de Philomene si doar un Lup de pe Wall Street. Ca si stare de spirit, desi mi-a placut si cred ca merita vazut la cinema, dupa Lupul imi venea doar sa vorbesc precum americanii suparati sau precum un BUG Mafia din Bronx. La antipod, dupa vizionarea ultimului film al lui Stephen Frears, m-am simtit inspirata, deschisa spre frumos, cu trairi profunde. Nu ca ar fi vreun superb film de arta. Dar atunci cand cineva iti povesteste frumos despre viata, iti mai transmite si niste lectii, te mai inzestreaza si cu niste mesaje, e suficient ca sa creeze o astfel de stare.

Povestea e reala, desi pentru o femeie din zilele noastre, pare desprinsa dintr-un film SF. Vorbim de o adolescenta naiva in Irlanda anilor ’50 care ramane insarcinata si este trimisa de familie la o manastire care adapostea tinere in astfel de situatii. Naste si ramane sa munceasca acolo inca 4 ani, un soi de penitenta pentru ceea ce facuse. Copilul este vandut spre adoptie in America, iar dupa 50 de ani, ea incepe sa-l caute impreuna cu un fost jurnalist BBC, cazut in dizgratie. Filmul ii urmareste indeaproape pe acesti oameni total diferiti, ea o femeie credincioasa, aparent simpla, devoratoare de romane gen Danielle Steel. El, un intelectual, ateu, revoltat, frustrat, orgolios si neiertator. Intentia autorului de a critica biserica (catolica, in acest caz) este evidenta. Orice spectator, cred, nu va avea lucruri frumoase de spus despre biserica si despre oamenii care o populeaza dupa vizionarea acestui film.

Pentru mine interactiunile si dialogurile dintre cei doi au facut tot filmul, umorul este cel specific englezesc, fin, inteligent, am ras cu pofta de multe ori, desi filmul este categoric o drama. Scenele in care Judi Dench se minuneaza de conditiile bune din hotel sunt savuroase. Actorii joaca bine, asa cum ma asteptam de altfel de la Judi Dench, dar nu pot sa spun ca am fost extrem de impresionata din acest punct de vedere. Povestea este frumoasa, ce i-as reprosa regizorului este ca, din dorinta de a nu cadea in sentimental, in siropos, parca a oprit sau banalizat uneori emotiile firesti ale personajelor. Si instinctul de mama este parca prea dus la extrem, mai ales atunci cand ea nu reactioneaza in nici un fel la aflarea vestii ca fiul ei a fost homosexual, intuind deja acest lucru dupa ce si-a vazut baiatul doar in primul an de viata.

Mesajul filmului este actual si percutant. In viata, mai presus de clasa sociala, religie, tipul de lectura, conteaza felul in care te impaci cu vicisitudinile, cu greselile tale si ale celorlalti. Ii ierti si te ierti? Sau ramai ranchiunos si frustrat?

Trecand peste micile reprosuri de mai sus, filmul merita categoric a fi vazut, la cinema sau la televizor, nu conteaza deoarece nu este inzestrat cu efecte speciale. Veti ramane cu siguranta impresionati de scena iertarii din finalul filmului. Nu, nu, nu v-am divulgat nimic spunand acestea, mergeti doar sa vedeti despre ce este vorba.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s