Cate putin despre teoria usilor deschise

Posted: 14 Ianuarie 2014 in CONFESIUNI
Etichete:, , , ,

In anii mei de corporatie, mi-au auzit urechile cu regularitate expresia: „Nu inchide usa cand pleci”. Sau alte formulari pe aceeasi tema: „Intotdeauna sa lasi o usa deschisa in urma ta, atunci cand parasesti un loc de munca. Nu se stie ce-ti va rezerva viata in viitor”, „Nu tranti usa cand pleci dintr-o firma”. Eram satula de politetea asta anglo-saxona, exersata in sute de ani de noblete monarhica. O respingeam la pachet cu o gramada de influente vestice in materie de cultura organizationala, ca sa vorbim in termeni academici.

Nici in viata de zi cu zi nu ma omoram cu lasatul usilor deschise. Ma suparam si tranteam usa cu putere de se faceau geamurile relatiilor mele tandari. Doar am fost crescuta intr-o lume in care vecina nu mai vorbea cu sora ei de douazeci de ani, certandu-se cum sa imparta un amarat de teren extravilan. Nu stiu ce ruda indepartata nu isi mai vizitase parintii de o gramada de vreme, totul degenerand la un taiat de porc, pe cand pregateau carnati si cartabosi. Niscaiva tuica si pana la apusul soarelui nu mai ramasese nimic din bietul porc, dar nici din legaturile lor de familie.

Mandria era inaltata la rang de cutuma. Imi amintesc cum, in adolescenta, singurul sfat pe care l-am primit de la tata in materie de „flori, filme, fete si baieti” a fost sa nu fac niciodata primul pas intr-o relatie, sa astept cuminte sa fiu sunata, curtata, invitata la dans, iubita. Si mai era ceva. Sa nu las baiatul sa plateasca biletul la film. Sa nu cumva sa ma oblig cu ceva apoi. Si atunci normal ca viata mea se desfasura doar in nuante de alb si negru, griul fiind culoarea slabiciunii.

Tarziu, asa dupa 30 de ani, mai citind, mai incercand pe propria-mi piele, am inteles cum vine treaba cu usile deschise. Nu ca act de politete, ci ca intelepciune. Ok, v-ati certat, v-ati aruncat niste vorbe mai grele, poate si niste palmute sau pumnisori, dupa caz, totul pare pierdut, va vine sa apasati tasta Delete, sa aruncati prietenia/relatia la cos. Toate aceste emotii sunt firesti, sunt niste reactii normale, se poate intampla oricui. Ce este important e ca in loc de Delete sa comuti pe Pauza. Pe perioada nedeterminata. Nu se stie. Acum totul miroase urat, ingrozitor chiar, dar este posibil ca peste un timp sa vibrezi din nou, sa o iei de la capat. Prima incercare de reapropiere se prea poate sa fie un esec. Sa iti tremure din nou degetul in cautarea butonului Delete. Cred ca trebuie procedat precum ursul. Se impinge relatia in hibernare. Poate va veni o vara cand va veti intalni cu placere la aceeasi tufa de zmeura.

Acum cred cu tarie in teoria usilor deschise. Nu ca sa tragi foloase undeva in viitor, nu ca sa iti conservi networkingul (ca tot veni vorba de corporatii, odioasa inventie mai este acest networking, atunci cand se transforma in principiu de viata). Ci pentru ca oamenii evolueaza, trec prin diverse etape.  Totul in tine si in jur se poate modifica. Relatii pasagere din frageda tinerete se pot transforma in parteneriate solide la maturitate. Prietenii trecute devin prietenii prezente sau viitoare. Cunostinte intamplatoare care nu s-au materializat in autentice prietenii, dupa o vreme, pot deveni relatii frumoase. Important este sa lasi usa deschisa. Daca nu deschisa, macar intredeschisa. Si daca nici asa nu se poate, atunci inchide-o pentru o vreme. Dar nu arunca cheia la gunoi, pastreaz-o mai bine intr-un sertar. Oricum acea relatie, acea persoana, va fi parte din tine pe viata, oricat te vei stradui sa o ignori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s