Ce ne facem? Caci femeile isi doresc sa devina barbati

Posted: 18 Decembrie 2013 in CONFESIUNI
Etichete:, ,

Multa vreme, in istoria acestei lumi, femeile au fost vazute ca un soi de fiinte inferioare, incapabile de decizii intelepte in viata publica si nu numai. A fost necesar mult curaj si multa lupta astfel incat eu sa ma pot naste intr-o ordine sociala fireasca, in care sa ma pot imbraca, sa pot studia si sa pot munci la fel ca orice om din tara mea, indiferent de sex. Desigur, mai exista enclave in care femeile inca sunt tratate doar ca servitoare si ca producatoare de copii. Inca ma socheaza aspecte din tarile traditional musulmane, cum ar fi de exemplu faptul ca in Arabia Saudita o femeie nu poate conduce un automobil. A trai intr-o astfel de societate inseamna a da timpul inapoi cu, sa zicem, doua secole.

Miscarea feminista, extrem de prezenta acum vreo 50 de ani, a inregistrat succese notabile. Fara aceste rezultate, astazi as fi fost nevoita sa ies in strada, pe frig si ploaie, in loc sa ma lafaiesc in fata televizorului sau sa savurez o cina delicioasa intr-un restaurant. Insa, in ultimii ani, mai ales in tarile dezvoltate economic, asistam, dupa parerea mea, la un extrem al feminismului.

Mi se pare firesc sa am aceleasi drepturi si obligatii ca un barbat. Sa pot studia la orice scoala, sa pot obtine orice slujba, sa am dreptul sa citesc orice carte si sa-mi exprim opiniile fara a fi redusa la tacere. Dar, eu vreau sa raman in continuare femeie. Imi doresc sa imi exprim dragostea in felul acela diafan, imi doresc sa plang des, daca asa simt, imi doresc sa merg pe strada intr-un ritm delicat, imi doresc sa vorbesc mult despre sentimente, imi doresc sa ma deschid total in fata unui prieten fara teama de ridicol sau de a parea slaba. Vreau sa ma pricep in continuare mai bine la a spala o farfurie, la a imbraca un copil sau la a sterge lacrimile unui prieten. Nu vreau sa asamblez dulapuri, sa dau gauri in pereti, sa repar robinete sau sa mesteresc ceva la motorul unei masini. Nici nu vreau sa apelez la o banca de sperma pentru a face un copil, aratand lumii intregi ca nu mai avem nevoie de barbati nici macar pentru acest lucru.

In ultimul timp, interactionand cu femei si barbati din nordul Europei, mi-a fost dat sa vad zilnic manifestari ale acestui extremism, cum am ales sa il numesc. Femeile aici nu mai au timp sa isi ingrijeasca unghiile deoarece trebuie sa repare scurgerea de la cada. Pasesc pe strada apasat si cracanat, de zici ca marsaluiesc pe campuri mocirloase, in asteptarea inamicului. Fac cursuri de perfectionare in intretinerea casei astfel incat, daca ceva se strica, sa nu mai fie nevoite sa „se injoseasca” in a cere partenerului sa se ocupe. Sunt reci si de nepatruns. Nu exprima emotii. Nu plang sau plang putin si in intimitate. Sunt prea ocupate pentru a mai avea timp sa mangaie in felul acela in care numai o femeie stie sa mangaie. Obsesia independentei o gasesti la orice colt. Majoritatea femeilor isi traiesc viata dupa dictonul: „se poate si fara voi, cei care ne-ati asuprit atatea secole”.

Cred ca cineva trebuie sa le opreasca, sa le ia capul in maini, sa le deschida inima si sa le spuna usor si mult ca e totul in regula acum, avem luxul de a fi femei. Putem face ce vrem pe lumea aceasta, de ce sa alegem sa devenim barbati? Sunt destui, nu trebuie sa fortam artificial lucrurile, nu trebuie sa fim ceea ce nu suntem.

Sunt curioasa cum vede un barbat aceasta evolutie sau, hai sa-i zicem, involutie. E multumit ca a scapat de a avea grija sa poarte de grija? E multumit ca usa de la intrare e reparata si el nu mai trebuie sa isi exerseze musculatura in utilizarea ciocanului si a surubelnitei? E multumit ca femeia lui a devenit „puternica” si nu mai este nevoit sa asculte cum o doare spatele sau cum i-au fost lezate sentimentele pentru ca el a fost badaran? Dupa o zi intreaga la birou si o bere cu prietenii, unde joaca rolul de barbat puternic , asa cum a invatat de la mama lui ca trebuie sa fie, isi doreste sa mai bea o bere cu consoarta, mangaindu-si satisfacut parul de pe piept sau isi doreste sa fie tinut in brate si mangaiat cu maini fine, sensibile si parfumate? Vrea sa se cuibareasca in bratele iubitei si sa auda cum totul va fi bine, pentru ca ea simte ca are ceva pe suflet si chiar ar putea sa vorbeasca in locul lui despre acel ceva? Sau nu mai vrea nimic din toate acestea pentru ca are un psiholog la care se duce regulat pentru a povesti linistit despre traume din copilarie si alte slabiciuni de acelasi timp? Nu am avut ocazia sa pun aceste intrebari. Le pun acum si astept cu nerabdare niste pareri barbatesti, impregnate de after shave. Ca, cel putin, nici chiar in vestul si nordul Europei nu mi-a fost dat sa intalnesc femei emanand un miros „perfect barbatesc”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s