Intre teama si compromis

Posted: 10 Octombrie 2012 in CONFESIUNI
Etichete:, , , , , , , ,

Am evitat intotdeauna sa impart lumea in femei si barbati. Imi face placere sa afirm ca toti suntem oameni, cu emotii, ganduri, convingeri, pasiuni. Este clar ca la barbati predomina rationalul, iar la femei emotionalul. Dar in fata vietii ne infatisam egali, fara a fi unul mai destept decat celalalt sau cu mai multe drepturi decat celalalt. Aceasta e si pozitia mea in fata noilor angoase cu care se confrunta un cuplu in secolul 21. Insa simt cumva ca acest articol va fi scris din ipostaza de femeie, fara a avea pretentia ca se potriveste si barbatilor.

Daca iti propui sa analizezi cele mai dese cuvinte folosite de doamne atunci cand vine vorba de relatii, cu siguranta „compromis” este unul dintre ele. Poate si barbatii l-ar folosi la fel de mult daca ar avea aceasta placere de a sta la povesti despre intimitati, dar, din cate am observat, nu este cazul. Ce se intampla pe scaunul psihanalistului nu am habar deoarece acolo intram deja in lumea confidentialului.

Ce inseamna compromis in relatii? A tolera unele comportamente deranjante de dragul armoniei in doi. Incerc niste exemple, desi sunt convinsa ca fiecare cuplu isi stabileste propriul cos de compromisuri. Sa luam ca prim exemplu sforaitul. Ne plangem in permanenta de el, dar mi-e greu sa cred ca o femeie isi va parasi barbatul pentru ca sforaie. O deranjeaza, dar se invata sa traiasca cu deranjul, mai ales ca iarasi mi-e greu sa cred ca exista barbat pe lumea asta care sforaie intentionat, cu scopul de a o innebuni pe aleasa inimii sale. Alt exemplu: barbatul isi arunca sosetele in cosul de rufe intoarse pe dos sau isi lasa camasile cu nasturii incheiati. Normal ca te deranjeaza sa intorci sosete murdare pe fata sau sa deschei nasturi de camasi. Probabil ca vei suiera ceva de mama printre dinti, dar nu vei ajunge sa il parasesti din acest motiv. Sa incercam niste exemple mai cu greutate: vorbeste cu mama lui mai des si mai detaliat decat ar vorbi cu tine; ii acorda parca o importanta mai mare decat tie si copiilor vostri. O data ce constati treaba asta te apuca nebunia, incepe scandalul, ameninti cu divortul, te plangi in jur despre nemernica de soacra-ta care ii baga tot felul de idei in cap nenorocitului. O astfel de situatie poate intr-adevar sa scoata ce-i mai rau din tine, dar totusi parca pana la separare e cale lunga. Probabil ca dupa nenumarate certuri si litrii de lacrimi o sa realizezi ca el traieste alaturi de tine si nu de maica-sa, ca dragostea dintre ei e diferita de a voastra si ca trebuie sa o accepti asa cum e, invatand cu timpul sa te protejezi de frustrari si paranoia.

Cred ca prin cartile religioase am citit sintagma: „dragostea cere sacrificii”. Eu as laiciza-o spunand: „dragostea cere compromisuri”. Pentru ca „sacrificiu” inseamna a renunta la ceva din tine pentru a ramane pana la moarte alaturi de barbatul tau. As incerca niste exemple pentru a ma face mai bine inteleasa. Afli ca te inseala cu secretara. Il confrunti, suferi, plangi, poate pleci pentru cateva zile de acasa, dar in final mergeti mai departe. Pana aici nimic deosebit caci iertarea face parte din dragoste. Peste un timp auzi ca te inseala din nou. Suferi, te framanti, dar pana la urma accepti situatia, zicandu-ti: „asa sunt barbatii, niste porci. Au nevoi fizice pe care noi nu le avem”. Adica, sacrifici respectul de sine, acceptand promiscuitatea. Mie imi pare ca acest compromis nu e compromis. Ci e teama de a fi parasita sau teama de a ramane singura. Alt exemplu: te ia la bataie din cand in cand. Suferi, plangi, nu vorbesti cu el cateva zile, pleci de acasa pentru o vreme, dar te intorci. Si dupa vreo cateva episoade de agresiune incepi sa iti zici cu amar: „stau cu el pentru copii. Ma sacrific pentru copii.” Oare nu cumva ti-e teama sa infrunti viata singura? Oare nu cumva ti-e teama ca esti prea batrana sau, mai bine spus, imbatranita pentru a-ti mai gasi pe cineva?

Da, am ales exemple extreme din dorinta de a ma face inteleasa. Unul de mijloc si foarte des intalnit ar fi jignirea. Practicata cu consecventa. Te plangi, poate ii pare rau, dar recidiveaza. Ce faci? Accepti si inveti sa nu te mai enervezi de dragul linistii in casa. Dar oare nu cumva iti pierzi respectul de sine, permitand jignirile? Probabil ca divortul nu va fi solutia, dar jignirea repetata nu imi pare un compromis care ar trebui facut.

Probabil ca imi voi auzi comentarii de genul: „fiecare relatie cu compromisurile ei”. De acord. Am si spus-o mai sus. Dar fiecare compromis necesita o adanca sondare de sine pentru a raspunde la dureroasa dilema: „accept ce accept din teama de a fi parasita, desi ma doare profund si tare?”. Daca raspunsul e da, atunci poate nu ne lipseste decat o doza buna de curaj pentru a fi fericite. Chiar si singure.

Comentarii
  1. ioana spune:

    subscriu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s