Intotdeauna celalalt greseste

Posted: 22 Iunie 2012 in CONFESIUNI
Etichete:, , , , ,

Stiu ca vorba asta-i de cand lumea, dar e si cea care se uita cel mai usor. Ne culcam cu ea noaptea pe perna, obositi, dar intelepti, iar dimineata ne trezim cu greseala celuilalt in ochi. Evidenta greselii celuilalt creste din ora in ora, pe masura ce ne aplecam cu ratiunea cea superioara asupra chestiunii, astfel ca la ceas de seara pledoaria acuzarii e gata sa iasa pe gura.

Oare psihologii cei renumiti nu s-au apucat sa cerceteze acest fenomen? Sa ia ei frumos niste indivizi, asa pe categorii de varsta si sex, ca da bine la revista, toti destepti, sa-i puna intr-o camera si sa-i lase sa vietuiasca acolo o vreme. Si apoi sa masoare, cu ceva instrument, de cate ori a fost vina celuilalt.

Probabil ca exista in noi un soi de mecanism pe baza de rotite. Incepe interactiunea, apare conflictul, vina celuilalt ne strafulgereaza, pac, porneste prima rotita. Nu ne lasam influentati. Plecam la plimbare, practicam introspectia, ca doar nu suntem animale, noi suntem fara pata, pac, porneste a doua rotita. Ne intoarcem la interactiune, intram in dialog, ca ce am fi fara comunicare, si asa, din vorba in vorba, in fata ochilor nu mai avem o persoana, ci VINA, si pac, pleaca si ultima rotita. Si se invart ele amaratele, asa cu ura, pana cand, poate, ne inunda ideea ca poate o fi si vina noastra. Pe cei alesi doar. Pentru cei multi se invartesc rotitele in nestire, alimentate de ura.

Aberatia apare atunci cand incercam sa-l convingem pe nenorocit ca e categoric vina lui. Tot ce-am citit pana atunci, orele de logica din liceu, dezbaterile adolescentilor din filmele americane, totul este folosit pentru a convinge, a influenta, a manipula. Pentru un strop de dramatism apelam si la lacrimi. Doar, doar, ne vom duce linistiti la culcare, precum un general dupa o mare victorie.

Bineinteles ca e vorba de orgoliu, nu e o mare filozofie, dar cel mai mare destept devine un prost autentic cand vine vorba de vina, a celuilalt desigur. Ia sa bagam niste iubire, de-aia buna de o propovaduiesc cartile sfinte, direct pe rotite, poate le vom opri din a invarti vina, greseala, ura, furie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s